marți, 21 mai 2013

Erori Creaţioniste 15: Concluzii

     Acestă serie a fost doar trecere în revistă a unora dintre argumentele cele mai frecvente folosite de creaţionişti. O pagină mult mai elaborată, care aprofundează mult mai multe argumente, poate fi găsită aici, pe TalkOrigins.org.
     Încă o dată, vinovaţii principali, cei ce produc şi distribuie majoritatea argumentelor, sunt organizaţii religioase cărora nu le pasă dacă argumentele sunt corecte sau nu, întrucât scopul lor nu este de informare, ci promovarea religiei şi respingerea cunoaşterii ştiinţifice. Acestea sunt puternic susţinute financiar din donaţii şi din vânzarea de materiale, aşadar, corectitudinea afirmaţiilor este irelevantă. Iar scopul lor a fost dezvăluit atunci când un document a fost expus din greşeală. „Strategia Penei-de-despicat”, „The Wedge Strategy”, expune convingerea celor de la Discovery Institute ( nici o legătură cu canalul TV ştiinţific ) că ştiinţa reprezintă ceva rău, şi că e necesară o luptă politică şi socială pentru a înlocui materialismul ştiinţific cu „valorile creştine”. Una dintre tentativele motivate de aceeaşi strategie a fost discutată în alt articol, cel despre redefinirea şi diluarea creaţionismului de către Discovery Institute pentru a putea fi reintrodus în mod ilegal ca ştiinţă în şcolile americane.
     Majoritatea creaţioniştilor „simpli”, persoanele care prezintă şi susţin aceste argumente în mediul online sau în discuţii directe nu au habar de ştiinţă; nu cunosc şi nu înţeleg teoriile pe care le critică, şi singura sursă de informaţie este reprezentată de lucrările creaţioniste; deşi a critica ceva ce nu cunoşti poate fi considerat lipsă de onestitate, creaţioniştii aceştia sunt mai degrabă neinformaţi, sau mai corect rău informaţi, şi nu neapărat rău-voitori. O dată ce realizează că întregul discurs creaţionist şi toate argumentele aduse sunt atât de lamentabile, şi motivate mai degrabă politic decât ştiinţific, mulţi dintre ei abandonează creaţionismul, şi asta nu înseamnă şi abandonarea credinţei.
     În privinţa argumentelor, concluzia este una limpede:
nu există nici un singur argument creaţionist verificabil şi corect din punct de vedere ştiinţific !
     Seria se încheie aici… deocamdată; dar deoarece creaţioniştii sunt foarte prolifici când vine vorba de neînţeles sau distorsionat ştiinţa, o continuare a „Erorilor Creaţioniste” este foarte probabilă.

          Un index al provocărilor adresate creaţioniştilor, al afirmaţiilor creaţioniste analizate aici, alături de câteva contraargumente şi explicaţii, care au fost prezentate:

     Erori Creaţioniste 1: Intro
Falsa Dihotomie dintre creaţionism şi teoria evoluţei
Inutilitatea atacării argumentelor ştiinţifice
Distorsionări creaţioniste ale argumentelor ştiinţifice
Ignoranţa creaţioniştilor în privinţa subiectelor discutate
   „E doar o teorie !”

     Erori Creaţioniste 2: Autoritatea ştiinţei
Ştiinţa e tot o religie
Creaţionismul este ştiinţă
Mulţi creaţionişti sunt savanţi
Mulţi savanţi sunt/au fost creaţionişti
Creaţionismul - interpretare diferită a aceloraşi dovezi
Nimeni nu a observat direct Big Bang-ul/formarea vieţii/evoluţia speciilor,
Ştiinţa necesită şi ea credinţă !
Ştiinţa este în continuă schimbare
Ştiinţa şi religia se completează reciproc
Atacuri la adresa lui Darwin
Despre citatele trunchiate

     Erori Creaţioniste 3: Big Bang
Ce a fost înainte de Big Bang
„Evoluţia” chimică
Exploziile nu produc ordine
„Nimic a explodat !”
Momentul unghiular al Big Bang-ului
Energia Big Bangului
„Din nimic nu apare nimic !”
Nimeni nu a fost de faţă pentru a observa BB ( din nou, „Nu ai fost acolo !” )
Argumentul antropic
Confuzia Big Bang cu TE

     Erori Creaţioniste 4: Abiogeneza
„O piatră a devenit şopârlă !”
Un fulger într-o băltoacă
Generaţia spontanee infirmată de Pasteur
Atmosfera era diferită de cea actuală
Atmosfera primară conţinea oxigen
Ultravioletele ar fi distrus substanţele organice
Oo celulă e prea complexă pentru a se forma din întâmplare
ADN-ul necesită enzime, iar enzimele - ADN
De ce nu vedem azi apărând viaţă din materii organice ?
Abiogeneza e vitală pentru teoria evoluţiei

     Erori Creaţioniste 5: Teoria evoluţiei ( partea 1 )
Evoluţia înseamnă întâmplare
Tornada lui Hoyle ( o tornadă asamblând un avion )
Definiţia TE
Definiţii folosite de creaţionişti
Nu apar specii noi
„Dar e tot o şopârlă !”
Microevoluţie şi macroevoluţie
„Soiul” ca alternativă la taxonomie
O maimuţă a născut un om
   Crocoraţa
   Speciaţia confundată cu hibridizarea
De ce mai există maimuţe ?
de ce nu evoluează şi azi maimuţele ?
Strabunicul n-a fost maimuţă !
Eu nu sunt maimuţă ! eu nu sunt animal !
O jumătate de ochi
Quote-mining-ul despre ochi, după Darwin
Oamenii înainte să le evolueze ochii
Cu cine se reproduce primul individ dintr-o specie ?

     Erori Creaţioniste 6: Teoria evoluţiei ( partea 2 )
De ce găsim pe insule aceleaşi animale ?
Organe vestigiale
Organe omoloage
Alte confuzii privind teoria evoluţiei

     Erori Creaţioniste 7: Fosilele
Fosilele au fost făcute de dumnezeu
Fosilele au fost făcute de Satana
Stratificarea s-a produs la potop
Explozia cambriană demonstrează creaţia
Toate formele de viaţă de azi au apărut în explozia cambriană
Nu există fosile tranziţionale
   De ce mai există strămoşi ?
Archaeopterix era doar o pasăre; Tiktaalik era doar un peşte
Veriga lipsă e tot lipsă
Scheletul lui Lucy este incomplet
Fosilele din lanţul evoluţiei umane, prezentate de Kent Hovind
Câteva din fosilele sau „nepotrivirile” geologice:
   urme umane şi de dinozauri din albia râului Paluxy
   urma Meister
   schelete umane în straturi „greşite”
   pietrele Inca

     Erori Creaţioniste 8: Genetica
Cromozomul 2 uman
Acelaşi desing, acelaşi designer
Junk-DNA are funcţii
Eva Mitocondrială
Adamul cromozomial
Mutaţiile şterg, nu adaugă informaţie
Mutaţiile sunt întotdeauna negative
O mutaţie nu înseamnă evoluţie ! rămân tot bacterii !
Atavisme
Pâlnierea ( bottlenecking-ul ) speciilor

     Erori Creaţioniste 9: Alte teorii ştiinţifice
A doua lege a termodinamicii
Coloana geologică nu există
Roci inversate
Straturile geologice s-au format la potop
Varvele anuale
Teoria informaţiei
ADN-ul e un cod
Cine a pus informaţia în ADN ?
Teoria probabilităţilor
Şansa mai multor mutaţii pozitive este mult prea mică
Argumentul antropic
geocentrismul

     Erori Creaţioniste 10: Vârsta Universului
Creaţioniştii „Pământului Tânăr” şi cei ai „Pământului Vechi”
Dendrocronologia
Copacii au fost creaţi cu inele
Fosilele se datează după straturi, iar staturile - după fosile
Datarea radiometrică
Rata dezintegrării radioactive poate fi schimbată
Perioada de înjumătăţire nu poate fi determinată
Datarea radiometrică eşuează dacă rocile conţin vreo urmă din elementul-fiică
Datarea cu carbon e eronată ( foci )
Datarea cu carbon nu acoperă mai mult de câteva zeci de mii de ani
Hovind a datat cu carbon un os de dinozaur
Halouri de poloniu
Hemoglobină de T.Rex
Sahara creşte, Niagara se retrage
Soarele se contractă
Luna se depărtează prea repede
Viteza luminii scade
Universul a fost creat cu o vârstă aparentă mai mare

     Erori Creaţioniste 11: Complexitate şi design
Istoria ID
Să lăsăm elevii să decidă !
Procesul Dover
Complexitatea ireductibilă
Flagelul bacterian este un caz de complexitate ireductibilă, care desfide evoluţia
Ochiul este un caz de complexitate ireductibilă, care desfide evoluţia
Limba ciocănitorii desfide evoluţia
designul poate fi recunoscut
Complexitatea apare doar din design
Savantii ID nu sunt lăsaţi să publice

     Erori Creaţioniste 12: Ştiinţă şi biblie
Existenţa oraşului New York nu implică că Spiderman există
Geneza descrie corect ordinea evenimentelor
Geneza e scrisă din perspectiva unui observator terestru
Biblia a fost scrisă pentru nivelul de înţelegere al oamenilor de atunci
Biblia nu a fost scrisă ca o carte de ştiinţă.
Biblia conţine afirmaţii ştiinţifice exacte
Biblia este corectă istoric; profeţiile şi arheologia sisţin Biblia
Toate animalele erau iniţial ierbivore
Schelete de uriaşi
Arca lui Noe
Soiuri, nu specii în arcă
Arca lui Noe a fost găsită
Există legende despre potop peste tot în lume
Populaţia umană ar fi acoperit Terra în miliarde de ani

     Erori Creaţioniste 13: Alte erori
Dacă spunem oamenilor că sunt animale, se vor comporta ca atare !
Dinozaurii din zilele noastre infirmă teoria evoluţiei
Premii pentru demonstrarea evoluţiei
„Dumnezeu a făcut aşa” ca explicaţie
Hitler s-a bazat pe TE
Teoria evoluţiei va fi respinsă în curând
De unde ştie un animal să evolueze ?
Dacă durează un milion ani pentru o specie, atunci ar putea fi maxim 4000 specii !
Dacă experimentul e proiectat, şi fenomenul e proiectat !"
Dacă creierul a evoluat, nu te poţi încrede în el.

     Erori Creaţioniste 14: Provocări
Provocarea la onestitate şi informare
Propunerea unei ipoteze
Identificarea tranziţiei
Probleme ale potopului
   peştii la potop
   plantele la potop
   ecosisteme după potop
   evitarea pâlnierii speciilor
   continuitatea culturilor în timpul potopului
   bolile
Principiul Corespondenţei
Provocarea filogenetică

Definirea soiului


     Erori Creaţioniste 15: Concluzii; index

     Indexul erorilor

3 comentarii:

  1. A fost o adevarata placere sa citesc aceasta serie, ajutandu-ma sa inteleg mai bine lucrurile pe care le stiam- intr-o oarecare masura.Mai asteptam!

    RăspundețiȘtergere
  2. N-am apucat inca sa citesc toata seria, dar mi-am salvat indexul si intru cand am vreme de pe ce pot (PC, telefon). Felicitari, placerea de a citi vine mai ales din faptul ca toate aceste informatii sunt foarte utile! Eu unul aveam nevoie de ele.

    RăspundețiȘtergere
  3. Hm, am citit si eu, surprinzateurmente, toata seria si am fost placut impresionat, spre deosebire de altele, de tonul adecvat subiectului, adica cat de cat profesionist dpdv argumentativ-stiintific, si fara abuzuri de filosofisme de 2 lei.

    RăspundețiȘtergere