marți, 25 august 2015

1. Isus în istorie

      Dacă aţi ruga pe cineva să prezinte, pe scurt, istoria creştinismului de la întemeiere până în prezent, probabil că imaginea ar fi, mai mult sau mai puţin, cam aceasta: Isus a propovăduit, apoi a fost răstignit de romani; apostolii s-au împrăştiat în toată lumea, povestind lumii despre mesajul lui, întemeind astfel biserica creştină. Romanii i-au persecutat la început pe creştini, până când Constantin cel Mare a legalizat creştinismul, iar mai apoi Teodosiu a oficializat-o, şi astfel creştinismul s-a răspândit în toată Europa, menţinând de aproape două mii de ani tradiţiile fondate de Isus.
      Deşi de obicei consensul experţilor într-un anumit domeniu reprezintă varianta cea mai probabilă de-a fi corectă, în acest caz specific îndrăznesc să contrazic istoricii „la ei acasă”, în chiar domeniul lor.
      Nu adopt atitudinea unui creaţionist. Nu consider că istoria ca ştiinţă ar fi eronată, nici că istoricii ar fi incapabili, sau că metodele folosite ar fi greşite. Ceea ce intenţionez să arăt este că, pornind de la dovezile existente şi folosind chiar metodele istorice convenţionale, o anumită concluzie - cea a unui Isus istoric - nu este justificată. Principalul argument în favoarea istoricităţii lui Isus este consensul istoricilor, însă investigând mai atent care este motivul pentru care cei mai mulţi istorici acceptă că Isus ar fi fost persoană reală, cu alte cuvinte cauza din spatele consensului, apelul la consens devine un simplu argument circular. În realitate, este vorba de o inerţie mai degrabă decât de un consens obţinut în urma unor dezbateri unde să fie cântărite argumentele pro şi contra, la fel cum, până pe la mijlocul secolului XX, consensul istoric era în favoarea existenţei multor personaje biblice (Moise, Iosua), ca ulterior consensul să admită absenţa oricăror dovezi care să indice existenţa acestora, şi să admită că e mult mai probabil ca aceştia să fie persoane fictive. Mult mai important, marea majoritate a istoricilor sunt specializaţi în alte perioade şi alte regiuni, astfel încât, atunci când este vorba de Palestina primului secol, tind să accepte fără investigaţii suplimentare ceea ce susţin cei specializaţi… iar cei care au ales această specializare sunt în marea lor majoritate persoane deja profund religioase, de obicei lucrând pentru instituţii creştine. Astfe, intră în joc şi convingerile sau interesele personale - a-l nega pe Isus ca persoană deja este aproape imposibil pentru un creştin, sau pentru cineva lucrând pentru o instituţie creştină. Aşadar, istoricii preferă să îmbrăţişeze ideea pre-existentă a lui Isus ca persoană reală şi să nu aprofundeze această temă delicată. De exemplu, Bart Ehrman, un istoric specializat în istoria Noului Testament, chiar a afirmat că timp de 30 ani, nu s-a gândit niciodată să se întrebe dacă Isus a fost o persoană istorică reală, aceasta fiind o întrebare pe care „nu a luat-o în serios”. Ipoteza unui Isus mitic nici măcar nu este discutată în universităţi, colegii, sau seminarii. Existenţa unui Isus istoric este considerată deja demonstrată.
      Ipoteza unui Isus mitic a fost propusă încă din secolele trecute, dar a fost în principal ignorată fără a fi adresată de către istorici. Earl Doherty, Frank Zindler, David Fitzgerald sau Robert Price sunt doar câţiva dintre istoricii, arheologii sau lingviştii care au susţinut ipoteza non-istoricităţii. O nouă provocare la adresa consensului a venit în 2014, când istoricul Richard Carrier a publicat o lucrare recenzată, „On the Historicity of Jesus: Why We Might Have Reason for Doubt” („Despre istoricitatea lui Isus: de ce am putea avea motive să ne îndoim”), în care demontează argumentele folosite în mod frecvent în sprijinul ipotezei lui Isus ca persoană istorică, alături de argumente care susţin un Isus pur fictiv. Secţiunile acestui articol care adresează prima fază a creştinismului au la bază în principal analiza lui Carrier.
      Nu trebuie uitat că, indiferent dacă Isus a existat sau nu, caracteristicile esenţiale din perspectiva religiei creştine (miracolele, natura divină şi mai ales învierea) nu sunt acceptate drept evenimente reale, istorice. Doar fanaticii religioşi încearcă să susţină că evangheliile ar reprezenta o relatare istorică 100% corectă. În afara miracolelor atribuite lui Isus, care oricum plasează textul dincolo de limita credibilului, evangheliile conţin şi numeroase contradicţii - Isus este răstignit la ora 3 şi totodată la ora 6; Isus s-a născut înainte de anul 4 îen (în timpul lui Irod), dar după anul 6 en, când Quirinius era guvernator. În privinţa reînvierii, fiecare evanghelie prezintă alt scenariu, cu martori diferiţi, cu alte fiinţe supranaturale care apar, astfel că este imposibil ca toate cele patru evanghelii să fie corecte. Iuda foloseşte cei 30 arginţi pentru a cumpăra un teren, dar moare căzând cu capul înainte… deşi îi returnează şi se sinucide spânzurându-se. Lista poate continua la nesfârşit.
      În afara contradicţiilor interne, numeroase afirmaţii din evanghelii sunt imposibile sau chiar absurde, contrazicând istoria cunoscută, şi chiar logica cea mai elementară. Câteva exemple includ:
   • Presupusul recensământ care ar fi necesitat ca familia lui Iosif ar fi trebuit să meargă la Betleem „pentru ca Iosif era din stirpea lui David”. Ideea este absurdă, pentru că nici un recensământ nu s-a făcut şi nu se face trimiţând locuitorii unui stat în oraşul în care au trăit răs-răs-răs-străbunicii lor. Mai rău, primul recensământ de anvengura celui descris de „Luca” a fost realizat aiba în anul 74, sub domnia lui Vespasian.
   • Uciderea pruncilor, menţionată doar de „Matei”, nu a fost remarcată de nici un alt evanghelist, şi de nici un istoric, şi este contrazisă de „Luca”, care descrie întoarcerea la Ierusalim la câteva zile după naşterea lui Isus.
   • Mergând în momentul răstignirii, obiceiul eliberării unui condamnat în onoarea unei sărbători evreieşti nu este menţionat în nici o sursă, iar un obicei al evreilor nu ar avea mare importanţă pentru un procurator roman, reprezentant al Romei - în mod cert, nu ar putea avea atâta greutate încât procuratorul să se lase convins să elibereze un instigator la revoltă şi totodată un ucigaş al vreunui soldat roman, cu atât mai puţin să fie constrâns de către populaţia cucerită - adică exact cei pe care ucigaşul i-a instigat la revoltă ! Rolul procuratorului era, printre altele, de a zdrobi orice tentativă de revoltă în provincia de care răspundea. Eliberarea unui rebel ar fi putut duce la acuzarea lui Pilat de trădare, şi probabil la executarea lui Pilat. Mai mult, Pilat a fost renumit pentru abuzurile şi cruzimea sa - atunci când populaţia Ierusalimului a protestat faţă de excesele lui, acesta a trimis soldaţi în civil prin mulţime, soldaţi care apoi au măcelărit fără milă protestatari şi trecători. Or, evangheliile ne arată un Pilat care, deşi e convins de nevinovăţia lui Isus, este silit de preoţi şi mulţime să comită o trădare faţă de Roma şi să execute un om nevinovat. Cu greu ar putea fi o relatare mai puţin credibilă… şi totuşi, autorii evangheliilor reuşesc să facă povestea şi mai greu de crezut:
   • Conform relatărilor evangheliilor, acest nevinovat putea vindeca răniţi, putea învia morţi, putea hrăni mulţimi de mii de oameni. Altfel spus, cu un asemenea om alături, o armată romană ar fi fost de neînvins, scăpată de probleme precum aprovizionarea sau pierderile umane. Este aşadar imposibil ca Pilat să fi putut fi convins sau chiar constrâns să-l execute (cu atât mai mult să fie silit de către nişte oameni doar cu puţin deasupra unor sclavi) în loc să încerce să-i câştige colaborarea, fie pentru a sprijini Imperiul Roman, fie chiar pentru a-l ajuta pe Pilat însuşi să devină împărat. Adăugarea unui inorog roz zburător nu ar putea coborî şi mai mult veridicitatea relatării.
   • Evanghelia după Luca descrie o eclipsă solară de 3 ore. Dacă o eclipsă chiar ar putea dura atâta (o eclipsă totală poate dura maxim 7 minute şi 32 secunde, iar una anulară - maxim 12 minute şi 29 secunde) fenomenul ar trebui să fie vizibil în întreaga regiune - evanghelia precizează că întunericul s-a întins „peste toată ţara”. Or, nici un scrib, nici un astronom, nici un istoric nu s-a obosit să noteze nimic despre acest fenomen. Nici măcar ceilalţi evanghelişti nu au menţionat cele 3 ore de beznă.
   • Evanghelia după Matei supralicitează cu un cutremur şi… o invazie de zombie ! Mai precis, Matei 27:52-53 descrie deschiderea mormintelor şi învierea a numeroşi sfinţi, care au intrat apoi în cetate şi au fost văzuţi de mulţi oameni. Evident, nici un alt document (nici măcar celelalte evanghelii) nu au remarcat nici acest eveniment fantastic.
      Şi această enumerare poate fi completată cu nenumărate alte exemple care confirmă dincolo de orice îndoială că evangheliile nu sunt în nici un caz o relatare istorică.
      Revenind la Isus, principalul motiv pentru care Isus este decretat ca fiind bazat pe o persoană reală este datorită aparentei simplicităţi a acestui răspuns la întrebarea „de la ce-a pornit creştinismul ?”. Un iniţiator al cultului care să fi fost deificat este la prima vedere soluţia cea mai elegantă… dacă ignorăm că, aproape fără excepţie, cultele nu se bazează pe vreun zeu venit pe Pământ (sau cineva care spune că este zeul coborât pe Pământ) pentru a iniţia cultul, ci pe „profeţi”, oameni care iau legătura cu zeul şi transmit voinţa lui către oamenii simpli. De la vechile religii şamaniste la islamism şi până la mormonism sau scientologie, majoritatea cultelor nu se bazează pe un sfânt care se proclamă zeu şi este urmat de oameni, ci pe un sfânt care comunică cu un zeu şi îi trasmite mesajele mai departe. Cultele-cargo născute în Pacific în timpul războiului s-au întemeiat pe viziunile unor lideri de cult, deşi zeul „John Frum” a fost descris de toate cultele drept o persoană reală, un salvator care va aduce mântuire… şi avioane încărcate cu marfă pentru cei credincioşi.
      Aplicarea acestei metode a „simplificării” în mod consistent va duce la o istorie mult mai exotică, în care oamenii nu au şi nici nu au avut vreodată un pic de imaginaţie şi nu au inventat niciodată mituri, iar toate legenedele au la bază persoane reale care au fost mitizate: Hercule a existat şi a fost un om foarte puternic; Odin a existat şi a fost un rege înţelept; Greuceanu a fost o persoană reală, un războinic viteaz; chiar şi adversarul lui, Zmeul, a existat ! doar că, evident, n-a fost un monstru, ci, probabil, doar un om nespus de urât şi rău… sau poate doar rău, iar urâţenia fizică să-i fi fost atribuită datorită caracterului ?
      Filozoful Stephen Law a formulat aşa-numitul „principiu al contaminării”, după care o relatare care conţine o parte încredibilă este, în întregime, greu de crezut; partea extraordinară „contaminează” întreaga relatare, subminându-i credibilitatea:
O dată ce ştim că un factor sau o combinaţie de factori puternică, responsabilă de producerea unor declaraţii false, poate fi în spatele unei porţiuni serioase a unei relatări (de pildă, elemente miraculoase), nu putem avea încredere că acelaşi factor nu este responsabil şi de restul relatării
      Principiul este aplicat de obicei în mod empiric faţă de afirmaţiile uzuale - dacă un martor afirmă că a fost la magazin şi a cumpărat o sticlă de suc, afirmaţia este de obicei acceptată ca atare; însă, dacă relatarea include un dinozaur în carne şi oase întâlnit pe parcurs, atunci întreaga relatare, inclusiv vizita la magazin şi achiziţia sticlei de suc, trebuie pusă sub semnul întrebării.
      În cazul evangheliilor, pentru a se extrage un Isus istoric, sunt întâi eliminate toate elementele fictive şi incredibile, apoi se prezintă rezumatul rezultatului filtrării ca fiind „credibil”; chiar mai rău, partea de-acum decretată „credibilă” poate fi adusă ca argument pentru a sprijini şi partea incredibilă ! Da, evident, rezumatul comprimat al părţilor non-incredibile este credibil. Doar că asta nu-l face autentic, nici istoric, la fel cum, eliminând zmeii, dracii, transformările în animale, şi partea cu eliberarea Soarelui şi-a Lunii din Greuceanu nu-l transformă pe Greuceanu, acum redus la banalul „un războinic curajos”, într-un personaj istoric. Nu mă-ndoiesc că a existat un războinic, ba sunt ferm convins că au existat chiar sute de mii de războinici viteji de-a lungul istoriei ! Însă Greuceanu rămâne totuşi un personaj fictiv dintr-un text fantastic, şi chiar diluându-l pe bietul erou până-şi pierde toate caracteristicile nu-l va transforma pe Greuceanu în „persoană istorică”. Aplicând aceeaşi tehnică asupra altor texte fantastice va duce, cum am văzut, la transformarea tuturor miturilor în „realitate istorică”. Cu alte cuvinte, Isus e la fel de istoric precum Greuceanu şi Zmeul.

      În concluzie:
Evangheliile nu reprezintă o sursă istorică validă, conţinând numeroase contradicţii şi absurdităţi, şi eşuând la fiecare din criterile istorice pentru stabilirea veridicităţii unei surse. Ipoteza unui Isus ca persoană istorică este extrem de slabă; deşi consensul istoric susţine această ipoteză, aceasta se datorează în principal inerţiei, argumentelor defectuoase, şi convingerilor religioase ale istoricilor, nu dovezilor clare, şi este un simplu apel la autoritate.



   Seria „Istoria creştinismului”:
1. Isus în istorie
2. Argumentele în favoarea istoricităţii lui Isus
3. Fondarea creştinismului
4. Epistolele lui Pavel
5. Evangheliile (I)
6. Evangheliile (II)
7. Creştinismul timpuriu
8. Creştinismul în Europa: primul mileniu
9. Creştinismul în Europa: declinul
10. Evoluţia creştinismului în România
11. Concluzii

3 comentarii:

  1. Da stiu ca acest Iisus care nu a existat ti-a mancat ceva timp din viata .Daca ma uit numai la acest blog ,ai petrecut ani ca sa vorbesti despre ...nimeni?Ce ti-a facut acest Iisus "inexistent" ?

    Vorbesti de contradictii in Biblie? Astea le-ai gasit pe net ,dar nu ai avut bunavointa sa cauti raspunsurile la ele,ceea ce dovedeste biasarea ta.Sa luam prima "contradictie": cand a fost rastignit Iisus?
    "cam la al şaselea ceas" vs " era ceasul al treilea."
    Eu am inteles ca Rolex-ul a fost infiintat prin 1905.Aloo? Ce ceas era pe acele vremuri , sa zicem ora 10.30 de azi? Ceasul 3 sau 6? :)) Cat despre Quirinius,nu ti-a trecut prin cap ca a avut si alte functii oficiale inainte de moartea lui Irod cel Mare,etc,etc. Raspunsurile sunt pe net ,dar nu te intereseaza...

    RăspundețiȘtergere
  2. Toate aceste exemple erau puse pentru a arata faptul ca relatarile nu sunt de incredere. Chiar daca sunt posibile explicatii pentru neconcordante, asta nu schimba faptul ca textele nu sunt de incredere.

    RăspundețiȘtergere
  3. Toate aceste exemple erau puse pentru a arata faptul ca relatarile nu sunt de incredere. Chiar daca sunt posibile explicatii pentru neconcordante, asta nu schimba faptul ca textele nu sunt de incredere.

    RăspundețiȘtergere